Scriitor sau ministru?

Daniel Săuca

Duminică noaptea, după anunțarea indiscutabilei victorii a PSD la alegerile parlamentare din 11 decembrie, am recitit „pe diagonală” mai multe rânduri din cartea lui Vasile Sebastian Dâncu, „Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă” (Școala Ardeleană, 2016). Câteva secvențe memorabile: „După mai bine de douăzeci de ani, România este devastată de neîncredere” (p.25); „Nu subvențiile de la stat salvează o țară sau o economie, ci infuzia de speranță și sens, proiectarea unor speranțe” (p.36); „Pe Facebook se fac noile băi de mulțime” (p.44); „Partidele și politica nu vor dispărea, dar vor fi nevoite să găsească energia de a se reinventa, reconstruindu-și civilizația politică, responsabilă acum pentru o nouă formă de egoism și barbarie” (p.55); „Deocamdată, România rămâne o societate în care gândirea strategică a viitorului este blocată, iar de aici derivă și sentimentul de neputință colectivă, lipsa generalizată de încredere, incertitudinea și îngrijorarea majoră față de viitorul copiilor și sentimentul generalizat al lipsei de sens sau a unui proiect colectiv” (p.77); „Trăim o dictatură a emoțiilor, nu se pot impune teme de discuții, reforme sau strategii căci totul pălește în fața emoțiilor care însuflețesc totul” (p.91); „După 25 de ani de libertate, «istoria încă se răzbună pe noi, repetându-se», cum scria acum un secol Nicolae Iorga” (p.131). Recunosc: îmi place cum scrie/gândește Vasile Sebastian Dâncu. Nu sunt singurul, destul de probabil. Problema e alta: a reușit ministrul Dâncu să-și pună în practică strategiile, viziunile, soluțiile (și e printre puținii care gândesc strategic)? Mai departe, va reuși PSD să-și „implementeze” programul, proiectele? Are PSD capacitatea de a oferi soluții pentru o „altfel” de Românie? A învățat PSD din prea-multele greșeli ale guvernărilor anterioare? Sunt atâtea restanțe, atâtea disperări, atâta imobilism, atâtea porcării încât mi-e greu să cred că țara noastră (sau a lor) poate fi îndreptată înspre o normalitate acceptată și în cadrele bunului-simț. Poate sunt prea pesimist. Aștept oricum măcar infuzia de speranță ce o poate oferi noua guvernare. Cât de inteligent și de pragmatic, spre binele public, își vor „juca” mandatul încredințat de români, rămâne de văzut. Și dacă țara (mai) are nevoie de scriitori, filosofi, creatori, cei care (își) imaginează România „altfel” și nu (prea) sunt băgați în seamă. Nu numai ei, de bună seamă, din moment ce prosperă analfabeții, mardeiașii, tabloizii, hoții și (prea) multe alte categorii de oameni ai „muncii” cu nesimțirea…